Rata șomajului din Grecia a crescut la 23,1% în luna mai a acestui an, de la 22,6% cât se înregistra în aprilie, informează Business Insider.
Față de perioada similară a anului trecut, aceasta a crescut cu 6,3 puncte procentuale. Situația cea mai grea este resimțită în rândul tinerilor din statul elen. Rata șomajului în rândul acestora a ajuns la 54,9%.
În prezent, în Grecia există 1,15 milioane de șomeri și doar 3,82 milioane de salariați.
De asemenea, delegația formată din reprezentanți ai Fondului Monetar Internațional, ai Comisiei Europene și ai Băncii Centrale Europene va reveni în Grecia la începutul lunii viitoare. Oficialii europeni vor decide însă dacă vor acorda sau nu următoarea tranșă a planului de salvare de la faliment a statului elen, în valoare de 31 de miliarde de euro, abia la începutul lunii octombrie, în cadrul unei ședințe a Eurogrupului.
Guvernul de la Atena trebuie să identifice, în următoarea perioadă de timp, modul în care va putea economisi circa 4,5 miliarde de euro, conform pachetului suplimentar de măsuri de austeritate solicitat de creditorii internaționali pentru acordarea ajutorului financiar.
Una dintre soluțiile luate în calcul pentru respectarea acestor angajamente este cea a tăierii pensiilor cu până la 15%.
Conform avertismentelor reprezentanților agenției Standard & Poor’s, ratingul statului elen ar putea fi scăzut încă o dată dacă guvernul nu va reuși să obțină următoarea tranșă a ajutorului financiar. În momentul de față, ratingul Greciei se află la nivelul „CCC”, cu perspectivă negativă.
Citește și Misiunea UE-FMI va sta în Grecia toată luna septembrie. Când va fi anunțată decizia privind acordarea unei noi tranșe din planul de salvare de la faliment